Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va propune un nou pachet de reformă administrativă, cu accent pe descentralizare, simplificarea procedurilor și eficientizarea colectării taxelor locale, a anunțat miercuri ministrul Cseke Attila, într-un comunicat de presă.
Printre măsurile vizate se numără interzicerea cumpărării de autovehicule sau obținerii autorizațiilor de construire de către persoanele care au datorii la bugetul local.
Potrivit ministrului, noul pachet legislativ urmărește consolidarea sustenabilității financiare a administrațiilor locale, în contextul în care tot mai multe primării se confruntă cu dificultăți în acoperirea cheltuielilor de funcționare sau a salariilor, din cauza veniturilor proprii insuficiente.
Concret, potrivit propunerilor:
Persoanele care doresc să cumpere un autoturism, nu vor putea face acest lucru dacă au restanțe la impozitele locale, fie că e vorba de terenuri, locuințe sau amenzi de parcare.
Autorizațiile de construire vor putea fi emise de administrațiile locale doar pentru cetățenii care nu au datorii la bugetul local.
Permisele de conducere suspendate ca urmare a unor contravenții în trafic vor putea fi redobândite numai după plata integrală a amenzilor.
De asemenea, instituțiile statului vor putea reține datorii din ajutoarele sociale pentru plata impozitelor locale restante, cu excepția mamelor aflate în concediu de creștere a copilului și a persoanelor cu dizabilități, care beneficiază de indemnizații speciale.
Descentralizare accelerată și transferuri de proprietăți
Typical scene during rush hour. A traffic jam with rows of cars. Shallow depth of field.
Pe lângă măsurile fiscale, reforma prevede și simplificarea transferului unor atribuții și imobile de la stat către autoritățile locale. Scopul este accelerarea procesului de reabilitare și valorificare a unor clădiri și terenuri neutilizate.
Oficialul a făcut apel la încrederea în capacitatea administrațiilor locale de a gestiona eficient bunurile public
Pe acest subiect, miercuri a avut loc prima întâlnire a vicepremierului Tanczos Barna și a ministrului Cseke Attila cu reprezentanții structurilor asociative ale autorităților locale. Discuțiile vor continua, iar măsurile propuse vor fi concretizate într-un pachet legislativ care va fi promovat de Guvern în perioada următoare.
Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare, pentru a vă prezenta conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul nostru. Făcând clic pe „Acceptă”, acceptați utilizarea cookie-urilor.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.